Marius Bilașco, șeful departamentului de scouting de la CFR Cluj, a explicat de ce ardelenii au înființat un departament, în cadrul clubului, pentru monitorizarea arbitrajului din Liga 1.
Campioana acuză faptul că au existat prea multe greșeli de arbitraj în defavoarea sa, în special cu Ovidiu Hațegan la centru, arbitru împotriva căruia ardelenii au depus și memoriu la Comisia Centrală a Arbitrilor.
În acest sens, CFR Cluj a luat atitudine și a înființat un departament care să contabilizeze greșelile de arbitraj înregistrate împotriva echipei din Gruia.
„Am ajuns în situația în care am făcut această analiză, avem un departament care urmărește fiecare arbitraj pe care îl avem și fiecare arbitraj al echipelor cu care ne aflăm în lupta pentru titlu.
Urmărim maniera, stilul de arbitraj, și contabilizăm ce se întâmplă. După ultimul meci cu Craiova, în care noi am invocat cele două faze discutabile, am fost analizați pe toate părțile și toată lumea ne-a criticat. Am răbufnit pentru că știam ce se întâmplase în ultimul an cu Ovidiu Hațegan la centru.
Există greșeli, la finalul unui sezon vezi că fiecare echipă a avut greșeli pro și contra, dar în cazul nostru, cu Hațegan, nu avem nici măcar o greșeală pro-CFR Cluj în ultimul an și jumătate. În momentul în care ajungi să discuți mai mult de arbitraj decât de fotbal, este o problemă. În play-off-ul campionatului trecut noi am avut numai greșeli contra.
Și am avut mult de suferit în acel play-off. Poate lumea s-a săturat de CFR și am ajuns în această situație. În analiza noastra mai este un arbitru care are doar patru greșeli destul de grave împotriva noastră, nu o să vă spun numele, dar văzând aceste lucruri pe care noi le contabilizăm începi să-ți pui anumite semne de întrebare”, a spus Marius Bilașco, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER